Steaua a plecat astăzi în Germania, unde va disputa miercuri, de la ora 21.45, primul meci din grupa E a Ligii Campionilor contra celor de la Schalke 04. Din grupa E mai fac parte Chelea și FC Basel.
În avionul care a aterizat la Dusseldorf s-au aflat și componenții echipei de tineret. Steaua Youth va disputa meciul din grupe cu echipa similară a lui Schalke, mâine la ora 16:00 (ora României), pe stadionul Stimberg din Oer-Erkenschwick, din Germania.
Cartierul general al Stelei a fost stabilit la Essen, localitate aflată la 10 kilometri de Gelsenkirchen, unde se va disputa meciul cu Schalke. Meciul va avea loc pe Veltins Arena. Din delegația Stelei fac parte și soțiile și prietenele jucătorilor.
Nemții sunt favoriți clari la casele de pariuri, care acordă cote în jurul a 1,40 pentru a victorie celor de la Schalke. În schimb, cei care mizează pe o victorie a Stelei au șansa să se îmbogățească în cazul în care pronosticul li se va confirma. Trupa lui Laurențiu Reghecampf are cote cuprinse între 7 și 10 pentru o victorie împotriva celor de la Schalke.
Echipele probabile:
11 grade Celsius se anunță a fi mâine la ora meciului la Gelsenkirchen și 38% șanse de precipitații
Meciul Schalke – Steaua va fi transmis LIVE TEXT pe www.prosport.ro miercuri, de la 21.45
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER